EXPLICAREA LUMII DE CATRE FIZICA
Prof. Tanase Adrian
Ne putem imagina ca aceasta retea complicata de lucruri in miscare ce constituie "lumea" este asemanatoare cu un mare joc de sah jucat de catre zei, iar noi suntem observatori ai jocului. Nu stim care sunt regulile jocului; tot ceea ce ni se permite sa facem este sa urmarim jocul. Desigur, daca il vom urmari destul de mult, putem eventual sa pricepem cateva din reguli. Regulile jocului sunt ceea ce intelegem prin fizica fundamentala. Chiar daca am sti fiecare regula, s-ar putea totusi sa nu fim in stare sa intelegem de ce in decursul jocului se face o anumita mutare, pur si simplu pentru ca ea este prea complicata, iar mintile noastre sunt limitate. Se stie ca daca se cunosc regulile sahului, este greu de selectat cea mai buna mutare sau de inteles de ce un jucator joaca intr-un anumit fel. Asa este si in natura, doar ca situatia este mult mai complicata. Poate ca vom fi in stare cel putin sa descoperim toate regulile. Deocamdata nu le cunoastem pe toate (din cand in cand se petrece ceva asemanator cu rocada, ceva ce nu am reusit inca sa intelegem). Abstractie facand faptul ca nu cunoastem inca toate regulile, ceea ce putem explica intr-adevar prin aceste reguli este foarte limitat, fiindca aproape toate situatiile sunt atat de complicate, incat prectic nu putem urmari desfasurarea jocului doar aplicand regulile, cu atat mai putin sa prevedem ce se va intampla pe urma. Trebuie deci, sa ne limitam la problema de baza a regulilor jocului. Daca cunoastem regulile, consideram ca "intelegem" lumea.
Cum putem spune daca regulile pe care le "ghicim" sunt intr-adevar corecte, de vreme ce nu putem analiza prea bine jocul? Exista, in mare vorbind, trei cai,
Mai intai, pot exista situatii in care natura sa fie simpla (sau noi aranjam ca ea sa apara astfel) si sa aiba atatde putine parti incat sa putem verifica cum functioneaza regulile noastre precizand exact ce se petrece (intr-un colt al tablei de sah au ramas doar cateva piese, iar aceasta situatie putem sa o intelegem exact).
O a doua cale potrivita pentru a verifica regulile este de a deduce din ele altele mai generale. De exemplu, din regula de miscare a unui nebun numai pe diagonala tablei de sah se poate deduce ca indiferent ce mutari au fost facute, ca un anumit nebun aflat initial pe un patratel alb, va fi intotdeauna pe un patratel alb. Astfel, fara a urmari detaliile, putem verifica ideile noastre asupra miscarii nebunului, cercetand daca el este mereu pe un patratel alb. Situatia se va mentine intr-adevar asa mlta vreme, pana cand, dintr-o data il gasim pe un patratel negru (ceea ce s-a petrecut este ca, intre timp el a fost luat, un pion a ajuns pe ultima linie si a devenit nebun pe un patratel negru). Asa este si in fizica. Multa vreme vom avea o regula care functioneaza in general excelent, chiar daca nu putem urmari detaliile, iar apoi, la un moment dat, putem descoperi o noua regula. Din punctul de vedere al fizicii fundamentale, cele mai interesante fenomene sunt cele in care regulile nu functioneaza, nu acelea care functioneaza! Acesta este modul in care descoperim noi reguli.
A treia cale de a spune daca ideile noastre sunt corecte este probabil cea mai puternica dintre toate: aproximatia grosiera. In timp ce nu suntem in stare sa spunem de ce Alehin muta o anumita piesa, putem intelege aproximativ ca el isi aduna piesele in jurul regelui pentru a-l apara de atacul adversarului. In acelasi mod putem adesea intelege mai mult sau mai putin natura, fara a fi in stare sa intelegem ce face fiecare mica particica a ei.
La inceput fenomenele naturii au fost impartite in mod aproximativ in diferite categorii, cum ar fi caldura, electricitatea, mecanica, magnetismul, fenomene chimice, lumina sau optice, razele X, fizica nucleara, gravitatia, etc. Totusi scopul este de a vedea intreaga natura ca aspecte diferite ale aceluiasi ansamblu de fenomene. Aceasta este problema in fizica fundamentala teoretica astazi - de a gasi legile din spatele experientei si de a amalgama aceste categorii de fenomene. Din punct de vedere istoric, am fost intotdeauna in stare sa le amalgamam, dar, pe masura ce trece timpul, se gasesc lucruri noi. Procesul de amalgamare mergea foarte bine pana cand au fost descoperite razele X. Apoi s-a continuat cu amalgamarea pana cand au fost descoperiti miuonii. Asadar, in orice stadiu al jocului, situatia se prezinta cam incalcita. Forte multe lucruri sunt puse in ordine, dar raman mereu o multime de sarme si fire atarnand in toate directiile.
R.P.Feynman (laureat al premiului NOBEL pentru fizica - 1965)
satirica Istoria comica a statelor din Luna (1652), povesteste, printre altele, despre un caz ciudat care i s-ar fi intamplat chiar lui. Odata, facand niste experiente de fizica, el s-a inaltat in aer intr-un mod miraculos impreuna cu eprubetele sale. Cand, dupa cateva ore, a reusit sa coboare pe Pamant, spre marea lui uimire a constatat ca nu se mai afla in Franta si nici macar in Europa, ci in America de Nord, in Canada. Scriitorul francez gaseste insa pe deplin firesc zborul sau neasteptat peste Oceanul Atlantic. El isi exp1ica prin faptul ca, in intervalul de timp in care calatorul fara voie s-a aflat sus in aer, planeta noastra si-a continuat miscarea de rotatie spre rasarit; iata de ce, in loc sa coboare in Franta, el s-a pomenit in America.
